Jocul în funcție de vârsta copilului 3-6 ani

Continuăm articolul anterior în care vorbeam despre jucăriile și jocurile potrivite pentru copiii între 1 și 3 ani cu recomandări pentru copiii din etapa următoare de dezvoltare, 3 – 6 ani.

Perioada vârstei de 3-4 ani este etapa în care copilul soclializează, împarte. Motricitatea grosieră s-a dezvoltat acum, iar copilul va deveni din ce în ce mai puternic. Comunicarea este în mod crucial caracterizată de o componentă socială. Deși copiii pot învăța multe despre limbaj prin activități digitale, aplicații și jocuri pe calculator, acestea nu aduc elementul social pe care îl implică interacțiunile interpersonale. Computerele nu își schimbă tonul, nu contextualizează comunicarea, nu se bazează pe cunoașterea deja acumulată și nu folosesc gesturile pentru a întări sau a adăuga subtilități de limbaj. Este vital pentru prieteniile viitoare și pentru sănătatea mentală a copiilor ca ei să se adreseze direct altor oameni, mai ales atunci când învață subtilitățile interacțiunilor umane.

Acum este timpul să inițiați jocuri care îl învață pe copil să-și aștepte rândul. Explicați-i cu răbdare etapele, spunându-i lucruri ca de exemplu: „Acum este rândul meu să construiesc un turn” sau „Dă-mi din cuburile roșii și eu o să-ți dau din cele verzi.”

Jocuri de memorie: alegeți 5 obiecte, lăsați copilul să se uite la ele 20 de secunde apoi acoperiți-le cu o pătură, dacă și le amintește pe toate mai adaugați și altele, dacă nu, mai scădeți.

Jucăriii potrivite pentru 3-4 ani:

  • Puzzle-uri (sunt foarte bune pentru a îi învăța pe copiii să își aștepte rândul. Dați-le un puzzle și spuneți-le să pună fiecare câte o piesă, în timp se vor obișnui cu rutina și vor înțelege că pentru a completa un puzzle întreg trebuie să lucreze împreună.)
  •  Jucăriile fermă (mâncarea vine ambalată din magazin așa că dacă învață despre fermă pot pune multe întrebări despre animale, despre mâncare, asta îi ajută să fie înțelegători și să aibă o mai bună înțelegere asupra lumii. Pentru copiii mai mici jocul poate reprezenta doar imitarea animalelor, pentru cei mai mari poate constitui jocuri de rol și posibilitatea de a pune întrebări).

Așa sunt jocurile. Ele ascund sensurile profunde a ceea ce trăim.

Prin joc copilul crește din punct de vedere intelectual,își hrănește sentimentul de siguranță interioară, își dezvoltă identitatea, îți afirmă personalitatea.Învață cum să fie, cu el și cu părinții săi, și cum să se dezvolte împreună cu ceilalți. Copilul socializează, află care sunt limitele, regulile vieții în colectivitate.

Jocul trebuie să fie o plăcere, nu o obligație.

Între 5 și 6 ani alegeți pentru copii:

  • Jocurile de achiziție, de construcție și de fabricare – Toate activitățile ludice în care copilul construiește, învață și concepe lucruri noi, folosindu-se de imaginație, sunt deosebit de utile pentru că în acest fel copilul își dezvoltă competențele și își exersează capacitatea de raționare. Ca atare ele sunt la fel de importante ca jocurile de la grădiniță sau de la școală. Niciunui copil nu-i place să eșueze. Dacă-l vedeți lăudându-se sau bravând în fața dumneavoastră cu un „Nu-mi pasă!”, nu vă lăsați păcăliți. De fapt, e rănit în amorul său propriu, în stima de sine. Și-atunci se refugiază deseori în spațiul de joacă.
avion de lemn doti jucarii educative

Un copil care construiește este un copil care reflectează, care încearcă să înțeleagă, care se plasează într-o situație care presupune efort, care va încerca să dea formă lucrurilor pe care și le imaginează sau pe care le vede, prin nenumăratele încercări și erori. Reproducerea modelelor, efortul de imaginație reprezintă pentru copii ocazia perfectă pentru a reflecta.

Vor vedea cum să țină în echilibru lucrurile pe care le manipulează, vor încerca să realizeze forme îndrăznețe, imposibile sau, dimpotrivă, foate simple. Se vor mulțumi cu simplitatea sau vor căuta dificultatea. Vor descoperi că sunt capabili să creeze, să-și realizeze propriile idei.

Departe de orice formă  de presiune, vor intra în jocul dorinței de a învăța, de a înțelege, formându-și astfel noi aptitudini. Spiritul de siteză, reperele spațio-temporale, capacitatea de analiză, de memorare, de observare, de reflecție sunt tot atâtea elemente care participă la dezvoltarea sa intelectuală a copilului. Nu mai punem la socoteală rabdarea, atenția, curiozitatea, dorința, speranța. îi vor fi insidpensabile pentru a accede la operațiile matematice, la lectură, la scriere. Să știți că un copil care nu cunoaște noțiunile ”deasupra”, „dedesupt”, „în spate”, ”în față”, „într-o parte”, nu va putea să opereze cu cifrele. Spațiul matematic nu este accesibil decât copilului ce a dobândit repere spațio temporale.

Când se joacă copilul își măsoară puterile cu el însuși. Rezultatul este că va încerca să înțeleagă de ce nu reușește. Să conștientizeze de ce nu reușește. Să conștientizeze de ce nu înțelege. Nu face acest lucru într-o modalitate intelectuală, ci acționând asupra obiectelor. Copilul urmărește ce se întâmplă în relația cu obiectul, cu spațiul și măsoară efectele intervențiilor sale. Uneori se înfurie când nu-i poate da de capăt unui proiect. Uitaţi-vă la copiii care construiesc un turn, un castel, o casă din piese de domino. Când totul se năruie, înainte ca ei să se bucure de ”opera” lor, se înfurie teribil. Sunt în stare să arunce totul în încăpere. Însă cel mai adesea o iau de la capăt, fie imediat, fie mai târziu, câteodată împreună cu dumneavostră fiind atenți cum procedați și învățând, astfel, prin imitație.

Această experiență valorează cât toate exercițiile de matematică din lume. Mai mult, îi permite copilului să învețe să treacă prin eșec. Iese dintr-o astfel de experiență cu stima de sine recondiționată. Copilul are nevoie absolută de conștiința propriei valori în drumul său către cunoaștere.

O dată în plus trebuie să valorizăm experiențele de viață ale copilului și, în special, necesitatea ca el să-și atingă scopul să concretizeze acțiunile pe care le întreprinde. Jocurile de construcție, de achiziție și de fabricare sunt un sprijin în drumul spre cunoaștere. Încercați să-o oferiți cât mai multe ocazii în care să se implice în astfel de jocuri. Întoarcerea la etapa senzorială, la jocurile unei etape anterioare de vârstă, este uneori o bună modalitate de învățare. Manipularea fizică a obiectelor îi poate fi de ajutor unui copil care nu reușește, de exemplu, să numere, să citească, să reflecteze.  

Sănătatea psihică a copilului preșcolar se construiște atât în primele etape ale procesului de socializare la grădiniță, cât și în joc și în exprimarea liberă a stărilor sale. De astfel, cei care lucrează la grădinițe știu bine acest lucru, din moment ce le pun copiilor la dispoziție tot felul de jocuri în colțurile clasei: plastilină, servicii de veselă pentru copii, jocuri cu apă, tempera.

Este foarte important ca aceste inițiative să fie urmate și acasă, după terminarea programului de la grădiniță. Copilul are nevoie de momente în care să își încarce bateriile, pe tot parcursul școlarizării. Activitățile practice, activitatea solitară fără constrângeri, momentele de inactivitate sunt indispensabile unei activități intelectuale sănătoase. La grădiniță se ține cont de această necesitate, chiar și la liceu, unde elevii pot să se întâlnească în cantina școlii, de exemplu. Cu toate acestea ea este deseori ignorată la clasele primare și gimnaziale, cu copii de la 6-7 ani la 14-15 ani.

Vedeți aici propunerile noastre de jocuri pentru această etapă de vârstă, kiturile noastre STEM le oferă copiilor între 3 și 6 ani posibilitatea să construiască, să testeze prin încercare eroare, să găsească soluții și să gândească creativ și critic.

Prin continuarea navigării pe site-ul nostru sunteți de acord cu politica cookies 📋